Primarul Gheorghe Melente va turna asfalt pe ultimii kilometri de drumuri din Drăgoeşti. Guvernul a finanţat proiectul alesului PNL

Prin programul „Anghel Saligny” primarul localităţii Drăgoeşti, Gheorghe Melente, a obținut fondurile necesare pentru asfaltarea ultimilor drumuri de mici dimensiuni, dar foarte importante pentru dezvoltarea comunei.
„În momentul în care sunt rezultate, atunci este normal să fii şi mulţumit. Au fost perioade când nu ştiam încotro s-o mai apuc, când trebuia să finalizăm documentaţia, să luăm avize, să facem poteci la Bucureşti. Am reuşit să aducem fonduri în localitate, să dezvoltăm comuna atât cu bani de la Guvern, cât şi cu fonduri europene. Poate cea mai importantă investiţie este cea de modernizare a drumurilor comunale, care se va finaliza odată cu acest proiect ”, a conchis Gheorghe Melente.
În localitate există sistem centralizat de apă şi canalizare în procent de 70%, iar drumurile comunale sunt asfaltate în procent de 95%. Această performanţă s-a reuşit prin absorbţia fondurilor europene, guvernamentale şi buget local.
Primarul mai are depus la Ministerul Dezvoltării documentaţia pentru branşarea localităţii la gazele naturale, iar prin POIM este în aşteptare proiectul pentru o extinderea sistemului de apă şi canalizare. Pe ultima sută de metri sunt şi lucrările pentru amenajarea centrului civic, dar şi cele de la Centrului Cultural şi al pieţei agroalimentare. Pe lângă poate acestea, primarul are în plan identificarea fondurilor europene pentru amenajarea unei zonei de agrement privind promovarea activităţii de pescuit şi a producţiei piscicole pe luciul de apă administrat de comuna Drăgoeşti.
Acestea sunt câteva dintre priorităţile administraţiei locale din Drăgoeşti în această perioadă.