Director executiv la 25 de ani | Fiul primarului din Fârtăţeşti, şeful tânăr al unei instituţii importante

Alin Iulian Voicescu este actualul director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea. Tatăl este primar în comuna Fârtăţeşti şi deţine aceeaşi funcţie încă din anul 1997.

Educaţie, carieră profesională şi politică, toate în câţiva ani

Directorul Alin Voicescu împlinea 10 ani în anul în care tatăl său devenea primar al comunei Fârtăţeşti. A obţinut diploma de bac în 2006, terminând studiile la Liceul Teoretic „Matei Basarab”, cu profil pedagogic.

În 2009 a finalizat studiile de licenţă la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti, în domeniul Ştiinţelor Administrative. În al doilea an de studiu la UCB, adică în 2007, a decis să studieze în acelaşi timp la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, cu specializarea în Inginerie Geodezică. Nu se opreşte aici, între 2009 şi 2011 a mai făcut un master, tot la UCB Piteşti, în management. Dânsul a finalizat, într-un interval de 5 ani, două facultăţi şi un master în 3 domenii diferite.

Totuşi, era insuficient pentru domnul Voicescu. A decis ca, în ultimii ani de studiu pentru licenţă în inginerie geodezică şi master în management să lucreze concomitent la o firmă. Anume, a lucrat între februarie şi iulie 2010 ca economist în Râmnicu Vâlcea. Conform CV-ului, imediat după ce a părăsit funcţia de economist a devenit consilier judeţean vâlcean. A prestat această funcţie între 2010 şi 2012. În anul 2012 i s-a oferit altă oportunitate de carieră la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. După ce a părăsit Consiliul Judeţean Vâlcea, a stat doar 3 săptămâni consilier la această instituţie şi apoi a fost instalat director executiv la filiala din Vâlcea.

Cariera acestui fiu de primar între anii 2010 şi 2012 este fulminantă. Impresionant este că la numai doi ani după ce a început să muncească, a ajuns un dita-mai directorul de instituţie la frageda vârstă de 25 de ani. Câţi ani munceşte un om obişnuit pentru a ajunge să lucreze într-o instituţie cu domeniu de specialitate? Dar cât munceşte să ajungă director executiv? Răspunsul îl aflăm de la Voicescu Alin Iulian: 2 ani şi 3 săptămâni.

A stat destul de liniştit în funcţie până în anul 2019. La acel moment a fost ales secretar general temporar la Ministerul Tineretului şi Sportului. A durat doar 8 luni „aventura” din minister, şi apoi s-a întors la funcţia de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea.

Scandalurile de proporţii ale tatălui Voicescu chiar în domeniul fiului său

Ca în orice colț din instituţiile publice unde oamenii angajaţi au funcţii şi pe la alte firme, există şansa de a exista un conflict de interese, fie că sunt ele personale sau profesionale. În cazul de faţă întâlnim un conflict de interese cu totul bizar. Potrivit unui articol al publicaţiei Adevărul, un imens scandal a izbucnit în vara anului trecut, după ce doi activişti de mediu au surprins într-o pădure din comuna Fârtăţeşti o descărcare de deşeuri. Evident, groapa de gunoi era ilegală şi deşeurile erau abia îngropate. Activiştii au reuşit să filmeze acţiunea şi au anunţat organele competente. Au apărut la faţa locului echipaje de poliţie, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Vâlcea, preşedintele Gărzii Naţionale de Mediu, Ovidiu Berbeceanu şi primarul localităţii, Nicolae Voicescu. Evident s-a iscat un mare scandal, liderul comisarilor de mediu acuzându-l pe primar că este vinovat.

Ceea ce este esenţial cu privire la acest caz este faptul că fiul primarului este chiar directorul executiv de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea. Este vorba despre un conflict de interese „moral” cu totul neobişnuit. Cum ar fi să primească Nicolae Voicescu înştiinţări de la fiul său cu privire la situaţia gropilor de gunoi ilegale? În mod normal aşa ar fi trebuit procedat, indiferent de asocierea acestora ca rude. Ar fi fost hilar, dar corect, ca şi Voicescu Alin Iulian, pe lângă ceilalţi lideri din domeniu, să se prezinte la faţa locului şi „să-şi tragă de urechi” propriul tată.

Tânărul antreprenor apicultor

La vârsta de 22 de ani, tânărul Voicescu şi-a achiziţionat două terenuri. Din ce venituri? Asta nu prea se ştie, deoarece a început să lucreze abia în anul 2010. Totuşi, ar mai fi o portiţă. Anume, în anul 2009 şi-a înfiinţat propriul PFA ca să lucreze în apicultură. Cu toate acestea, este greu de crezut că ar fi strâns atâţia bani în acelaşi an pentru a-şi cumpăra două terenuri, unul intravilan şi altul extravilan. Acestea au suprafaţa de 580 mp, respectiv 7557 de metri pătrați, conform declaraţiei de avere din acel an.

Avea deja o maşină cumpărată la acea vreme, un Audi A6 cu anul de fabricaţie 2006. O maşină veche de 4 ani ar fi costat mult în 2010 sau chiar mai devreme, depinde când a realizat achiziţia. Vorbim de peste 15.000 de euro. Conform declaraţiei de avere, între 2009 şi 2010 a câştigat suma de 10.000 de lei.

Lucrurile bizare nu se opresc aici. Conform CV-ului dânsului a lucrat între februarie şi iulie 2010 la o firmă din Râmnicu Vâlcea ca economist. Cu toate acestea, veniturile sale nu se regăsesc în declaraţia de avere din acelaşi an, care a fost completată în octombrie 2010. De asemenea, în acelaşi an devenise consilier judeţean în luna august. Trebuia să apară şi veniturile pe 2 luni, cât a funcţionat în această funcţie.

În declaraţia de avere din anul 2011 este afişat venitul de la Consiliul Județean Vâlcea, în 10 luni acesta însumând 6.000 de lei. De asemenea, tot din apicultură a câştigat exact aceeaşi sumă ca în anul precedent: 10.000 de lei.

Între 2011 şi 2012 şi-a achiziţionat un camion marca DAF. Potrivit CV-ului lui Alin Voicescu, acesta are permis de semi-remorcă. Probabil că în acel an se gândise să se reprofileze şi să îşi ia tălpăşiţa pe camion sau l-a folosit pentru apicultură. Totuşi, s-a gândit probabil de vreo două ori la idee, deoarece începuse să câştige considerabil de la stat în 2012. Avea un salariu anual de la Consiliul Judeâean Vâlcea în valoare de 13.444 de lei şi mai câştiga din stupărit încă 25.000 de lei.

În 2013 a câştigat tot 13.444 de lei de la CJ Vâlcea şi a mai făcut încă 1.219 de lei din funcţia de consilier la ANPM. Din stupărit, în 2013 a câștigat tot 25.000 de lei. Nu se poate spune că a câştigat considerabil între 2010 şi 2013. A câştigat mult mai mult decât câştiga atunci un om cu salariul mediu pe economie, însă ce este cel mai derutant este legat de achiziţiile dânsului. În anul 2013 a achiziţionat: 4 terenuri, dintre care 2 de pădure, unul arabil şi unul intravilan, o casă şi o autoutilitară marca VW. Terenurile şi casa însumează în total 7.973 de metri pătrați.

Odată cu instalarea în funcţie, Alin Voicescu începuse să câştige mult mai bine din pricina nivelului în instituţia publică APM Vâlcea. Deşi a devenit director executiv în 2012, primele declaraţii de salariu apar în declaraţia de avere din 2014: câştiga într-un an 24.229 de lei. De asemenea, în acelaşi an, mai încasa încă 15.000 de lei din afacerea de apicultură. A reuşit concomitent să obţină nişte fonduri în valoare de 1.500 euro prin PNDR.

În următorii ani îşi păstrează funcţia la APM Vâlcea până în 2019. A renunţat şi la afacerea cu stupărit, însă PFA-ul dânsului apare în prezent ca activ. Salariul lui a crescut treptat ca director executiv, și anume:

Între 2019 şi 2020 a avut mai multe funcţii, implicit surse de venit de la stat. Câştiga următoarele sume: director executiv APM Vâlcea: 22.286 de lei, secretar general la Ministerul Tineretului şi Sportului – 51.952 de lei şi reprezentant la Ministerul Tineretului şi Sportului la Agenţia Naţională Anti-Doping – 13.629 de lei. De asemenea, a mai primit vouchere de vacanţă în valoare de 1.305 lei de la M.T.S.

Nepotismul este un parazit al statului, de care nu poate scăpa nici o naţiune. Există cazuri de acest fel în orice instituţie, fie că vorbim de România sau alte ţări mai dezvoltate. Din păcate, unele cazuri, precum şi cel de faţă, reprezintă situaţii impertinente în care politicienii nici măcar nu au ruşine sau nici măcar nu se ascund de o decizie precum instalarea în funcţie a unui tânăr total necalificat. Totul este făcut pe faţă, fără nici o remuşcare sau vreo dovadă a asumării.

1 thought on “Director executiv la 25 de ani | Fiul primarului din Fârtăţeşti, şeful tânăr al unei instituţii importante

  1. Cel mai trist este faptul că acest individ e vătaf în ac instituție.Incalca legislația cu bună știință, există dubla înregistrare a documentelor,multe proiecte sunt clasate,deși ar trebui să parcurgă procedurile de mediu.Proiectele mafioților sunt rezolvate cu celeritate și după bunul lui plac.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *