Minerii, aproape de o surpriză

Minerul Costești a fost la un pas de surpriză, a condus în două rânduri, dar a cedat în disputa cu Sporting Roșiori, scor 2-3.

După o primă repriză albă, golurile au venit din belșug în partea secundă. Vasilescu a deschis scorul în minutul 50, cu un șut din 8 metri! Aflată în luptă pentru play-off și favorită în acest meci, Roșiori a egalat în minutul 57, după o fază frumoasă, o combinație de efect după o lovitură liberă bătută repede, la capătul căreia s-a aflat Călin.  Vâlcenii au revenit în avantaj în minutul 71, după un corner, la care Lari Nicolaescu a marcat cu capul.  Doar două minute s-au bucurat însă gazdele, pentru că Alin Călin a marcat din 6 metri după ce D. Vlădoi a respins în față un șut puternic.  Sporting a căutat victoria și în minutul 90, același Călin a punctat cu un șut de la 14 metri, după un carambol fericit pentru oaspeți. Autorul a trei goluri pe Brothers Sport Hub, Alin Călin a jucat sezonul trecut la Dăești, unde nu a impresionat, dar acum este golgheterul seriei.

Minerul Costești va ierna pe locul 9, poziție retrogradabilă, cu 11 puncte din 14 jocuri. Cu siguranță, Minerul va face modificări în lot în această iarnă și va căuta să aducă câțiva jucători, pentru a avea șanse de supraviețuire în play-out.

1 thought on “Minerii, aproape de o surpriză

  1. Sper sa se salveze de la retrogradare. A pierdut puncte importante prin goluri primite in prelungiri. Ar trebui cel putin banca de rezerve sa fie mai puternica pentru a rezista finalurilor de meciuri. In rest, o echipa placuta, succes baietilor in continuare ! Sarbatori fericite … si spor la antrenamente !

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *