Virgil PÎRVULESCU: „Scopul nostru comun este ca orașul Râmnicu Vâlcea să fie scos de sub acest sclavagism”

Am discutat cu viceprimarul liberal al orașului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu tema economisirii energiei în timpul sărbătorilor de iarnă, dar și cum se poate transforma orașul într-o localitate independentă din punct de vedere energetic. Partidul Forța Dreptei se dezvoltă foarte mult, iar viceprimarul ne-a prezentat opinia sa cu privire la o amenințare posibilă către PNL în alegerile locale din 2024.
Impact REAL: Ce eforturi ați făcut până acum pentru a întări echipa municipală?
Virgil Pîrvulescu: Ședința Comitetului de coordonare locală este un organism în care se iau cele mai importante decizii privind acțiunile de viitor, pentru promovarea membrilor partidului în ceea ce înseamnă direcțiile pe care ne dorim să mergem și să prezentăm în fața membrilor PNL tot ceea ce noi ne dorim și vrem să începem să construim în orașul Râmnicu Vâlcea. De asemenea, am intrat într-o zonă de reformă, în sensul în care în interiorul organizației am reușit să aducem foarte mulți membri care au ca principal obiectiv ca, prin acțiunea lor, să reușească împreună cu noi, ca municipiul Râmnicu Vâlcea să-și recâștige locul pe care ni-l dorim. Ar trebui să avem un oraș curat, în care transparența este pe primul loc și, bineînțeles, obiectivul principal din anul 2024, Virgil Pîrvulescu – primar și un consiliu local majoritar, unde, împreună cu alte organizații politice care vor adera la principiile noastre să putem face lucruri corecte pentru cetățenii și orașul Râmnicu Vâlcea.
Impact REAL: Ce planuri aveți pentru anul 2023?
Virgil Pîrvulescu: Proiectele noastre sunt în momentul de față blocate, așa cum bine știți, și indiferent ce facem noi observați că administrația publică locală, pentru faptul că proiectele noastre sunt foarte bune și răspund solicitărilor cetățenilor, va încerca să le blocheze pe toate părțile. Cât de morali sunt cei din majoritatea aceasta PER/PSD și USR? Ați văzut că deși nu au nici o legătură cu ceea ce solicită cetățenii, în schimb aprobă în Consiliul Local tot ceea ce le ordonă Mircia Gutău.
În Consiliul de Administrație al Apavil să vă uitați la administratorii provizorii și la vârsta. Am să vă dau doar un nume: Dragoș Constantinescu, un obedient al primarului Mircia Gutău. A reușit să ducă în faliment atâtea firme pe care le-a gestionat, deci probabil că se dorește ca și Apavil să intre în faliment. Al doilea administrator provizoriu de acest fel este fostul director de la Curtea de Conturi. Evident, ce se încearcă prin asta este ca, în momentul în care Curtea de Conturi vine în control să nu se vadă neregulile de la Apavil. Un semn de întrebare este acesta: vedeți de ce Mircia Gutău se laudă tot timpul că a verificat Curtea de Conturi un proiect sau altul și după aceea ar trebui să vă uitați la vârsta celor pe care îi propun în diverse organisme de administrare a societăților primăriei. Aproape toți sunt săriți de 65 de ani în momentul acesta, deci avem un club al tinerilor pensionari care conduc orașul Râmnicu Vâlcea.
Impact REAL: Cum vi s-a părut comportamentul consilierilor locali USR de la ultima ședință?
Virgil Pîrvulescu: A fost un teatru ieftin de păpuși. Gheorghiu mimează opoziția, iar ceilalți doi slugarnici, care sunt de fapt trei, sunt doar oameni care nu au nici o legătură cu Râmnicu Vâlcea. Sunt niște oameni care mănâncă bomboane din pomul de Crăciun și cam atât, dar nu au nici o preocupare cu ceea ce au promis alegătorilor. Toți cetățenii orașului nostru au o stare de lehamite față de clasa politică, pentru că acești politicieni vor să fie cotați cumva ca oameni noi, care au alte principii, dar au demonstrat că efectiv sunt lipsiți de interes. Acum cred că marea majoritate a cetățenilor municipiului Râmnicu Vâlcea au înțeles foarte clar că lupta mea continuă este să arătăm cetățenilor că noi suntem oameni cu educație, cu principii, că nu facem compromisuri și nu am mers la Primăria Râmnicu Vâlcea să ne îmbogățim, ci doar să facem lucrurile așa cum trebuie pentru oraș. Mulțumesc pe această cale colegilor mei consilieri PNL care, indiferent de presiunile care s-au pus, sunt indiferenți față de acestea. Sunt mândru de această echipă compactă și completă, astfel încât Partidul Național Liberal, prin modul nostru în care ne comportăm în Consiliul Local, să poată să-și recâștige în ochii electoratului poziția pe care ne-o dorim cu toții.
Impact REAL: Cum vi se pare partidul Forța Dreptei? Reprezintă o amenințare pentru alegerile locale din 2024?
Virgil Pîrvulescu: Pentru mine Forța Dreptei nu reprezintă o amenințare și nici pentru Partidul Național Liberal de peste tot. Așa cum a afirmat și liderul Organizației Municipale, politicianul Romeo Rădulescu, între noi doi este o prietenie. Între noi doi există o înțelegere, în sensul că cel mai bun trebuie să câștige pe baza sondajelor și cel care va câștiga va fi susținut de celălalt. Dar, în momentul în care vom face acele măsurători, o să vedeți ce se va întâmpla. Noi mergem pe drumul nostru înainte, pentru că scopul nostru comun este ca orașul Râmnicu Vâlcea să fie scos de sub această sclavagism.
Impact REAL: Cum poate deveni orașul Râmnicu Vâlcea independent din punct de vedere energetic?
Virgil Pîrvulescu: Pentru acest lucru vă dați seama că este nevoie de foarte multe exerciții și mult mai mult decât atât, este nevoie de timp în care cercetarea trebuie să se plieze pe momentul de față. Orașul Râmnicu Vâlcea are nevoie să creeze acele zone în care investitorii, adică adevărații investitori, nu cei care fac doar comerț, să vină și să pună bazele unei producții adevărate. În momentul acesta totul este lăsat la voia întâmplării. Viitorul nostru este cumva cenușiu din pricina celor care conduc județul, și aici vorbesc de PSD și de cei care conduc municipiul.
Există această tendință în care toată lumea pune panouri fotovoltaice, dar noi ar trebui să acordăm atenție faptului că pe plan european se investește foarte mult în cercetare. De altfel, în Programul Național de Redresare și Reziliență se regăsesc foarte mulți bani pentru cest domeniu, al cercetării. De ce nu am putea să folosim acest lucru în așa manieră încât noile tehnologii privind obținerea de energie electrică să ofere pentru municipiul Râmnicu Vâlcea altceva? De ce Primăria Râmnicu Vâlcea nu încearcă un parteneriat? Pentru faptul că toți cei care conduc aceste două instituții de forță ale județului Vâlcea, Primăria Râmnicu Vâlcea și Consiliul Județean sunt, în momentul de față, oameni care n-au nici o treabă cu dezvoltarea.
Impact REAL: Cum ați fi gestiona dumneavoastră folosirea energiei electrice pentru iluminatul ornamentelor în sărbătorile din această iarnă?
Virgil Pîrvulescu: Eu personal vreau să vă spun că sunt adeptul faptului că noi, românii, trebuie să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă, dar se pune problema dacă ne permitem să facem risipă. Eu cred că sărbătorile puteau fi organizate mult mai frumos și elegant, iar noi, râmnicenii să ne bucurăm de ceea ce înseamnă luminițele de Crăciun fără această opulență. Suntem totuși un oraș sărac, deci, dacă vrem opulență hai să punem la punct mai întâi dezvoltarea orașului, să avem un buget fantastic, iar de sărbători orașul trebuie să simtă frumusețea sărbătorilor, să aranjăm totul de așa manieră încât orașul să încânte privirile, dar cu un buget decent.