Dăești câștigă la Horezu și revine pe locul 2 – Flacăra rămâne fără punct în play-off

Viitorul Dăești a revenit pe loc de play-off, după ce a câștigat sâmbătă, în Treapt, 1-0 cu Flacăra Horezu, în runda a cincea din Seria 6 a Ligii a III-a.

Flacăra și Viitorul s-au înfruntat a cincea oară în acest sezon, de această dată jocul având miză mare pentru dăeșteni, aflați în lupta pentru locul 2. Dacă în cupă și în sezonul regular, Dăeștiul nu reușise să câștige contra Flacărei, acum, ”vulturii” s-au impus pentru a doua oară în jocurile directe din play-off.

 Franck Tchassem a marcat în minutul 43 unicul gol al jocului, răzbunând astfel ocaziile ratate în meciul precedent, cu Alexandria. Camerunezul a fructificat o centrare bună de pe dreapta de la Nicula și a deviat mingea pe lângă Sporea.

Flacăra a jucat ceva mai bine în partea secundă și putea egala la ocazia lui Habet, care a a tras puternic din 10 metri, dar șutul a fost deviat. S-a terminat 1-0 pentru Viitorul, care a revenit pe locul 2 în play-off-ul din Seria 6. ”Vulturii” au fost avantajați și de faptul că lidera CSM Alexandria s-a impus la Roșiori și au un punct avans față de rivală, pe care o vor întâlni etapa viitoare, la Fedeleșoiu.

Alin Bunescu: ”Avem un singur obiectiv, promovarea”

Antrenorul secund al Viitorului, Alin Bunescu este mulțumit că echipa sa se apropie pas cu pas de locul 2 și barajele de promovare, în care a jucat și sezonul trecut, când era antrenată de Adi Popa. ”Am întâlnit o echipă tânără, care ne-a pus probleme, mobilizată bine de antrenorii Adi Popa și Gicu Deaconescu, dar noi ne-am luat punctele și mergem mai departe. Ne pregătim zilnic, suntem uniți ca o familie și avem un singur obiectiv, promovarea. O luăm pas cu pas, acum foarte important este meciul următor, cu Roșiori. Reprezentăm Vâlcea cu mândrie și așteptăm lumea la stadionul de la Fedeleșoiu. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături, Primăriei Dăești, Consiliului Județean, sponsorilor, avem în continuare nevoie de susținere. Noi credem în șansa noastră, până la ultimul minut jucat pe teren” a spus Alin Bunescu. dacă va termina play-off-ul pe 2, Viitorul va întâlni în semifinalele barajelor, în dublă manșă pe ocupanta locului 1 în Seria 5, Blejoi.

Adi Popa: ”Un egal era mai echitabil”

Tehnicianul Flacărei, Adrian Popa consideră că o remiză era echitabilă sâmbătă și speră ca olarii să adune puncte și în play-off, unde horezenii au cinci eșecuri consecutive. ”Am întâlnit o echipă bună, dar cred că mai echitabil era un egal. A fost un meci echilibrat, am avut ocazii mari în repriza a doua, dar nu am reușit să înscriem. După mult timp, am avut doar doi jucători importanți lipsă, chiar dacă am pierdut și asta nu ne place, îmi felicit echipa pentru cum a luptat, băieții au un caracter frumos, luptă la fiecare meci, în ciuda tuturor problemelor care sunt, ei se dăruiesc. Chiar dacă în play-off rezultatele nu sunt în favoarea noastră, dar avem mulți jucători tineri, noi, care dau totul pe teren și cresc iar, pe viitor pot face lucruri importante în fotbal” a spus antrenorul-jucător Adi Popa. Acesta s-a accidentat și el în finalul primei părți, când a suferit o întindere musculară și este incert pentru următorul joc.

Viitorul Dăești: Lungu – Pârvu, Pîrvulescu, Munteanu, Prunaru – Garcia, Njindja, Cioinac, Nicula – Costea, Tchassem. Au mai jucat: Vasile, Iordache, A. Popolan, Ghiță, Pahama.

Flacăra Horezu: Sporea – Pintilii, Buliga, Moldovan, Ivan – Precup, Mitru – Stanciu, Habet, Moise – Ad. Popa. Au mai jucat: Mirică, Niculcea, Defta

Rezultate etapa 5:

Flacăra Horezu – Viitorul Dăești  0-1

Sporting Roșiori – CSM Alexandria 1-5

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *