Iuliana Demetrescu, prima femeie la centru în actualul sezon al Supeligii – Ea a fost delegată la meciul Voluntari – Mioveni

Vâlceanca Iuliana Demetrescu a fost delegată să conducă la centru partida de Superligă dintre FC Voluntari și CS Mioveni, programată vineri, 5 mai, de la ora 17:30.
În premieră în acest sezon, Comisia Centrală de Arbitri a delegat la centru o femeie. Originară din Rm. Vâlcea, Iuliana (33 ani) va fi la prima partidă condusă în acest sezon al primei ligi din România și totodată, a doua per total.
Demetrescu a mai oficiat în sezonul precedent, tot în play-out, jocul dintre Rapid și Gaz Metan Mediaș, încheiat cu scorul de 8-0.
În această stagiune, Iuliana Demetrescu a mai condus la centru trei partide de Liga a 2-a Ligii a 2-a și s-a aflat la centru în două rânduri în Cupa României, la jocurile CSM Alexandria – Progresul Spartac 2-1 și Ocna Mureș – Universitatea Craiova 1-1. ”Sunt foarte importante aceste delegări pentru că FIFA le urmărește îndeaproape și ei își doresc să evoluezi pe plan intern la cel mai înalt nivel. Viteza jocului este alta, ceea ce pe mine mă ajută, pentru că mă adaptez mult mai ușor la jocurile de femei pe care le arbitrez” a spus Iuliana.
Posesoare a ecusonului FIFA, Iuliana face parte dintre arbitrii care vor oficia la Mondialul de fotbal feminin din Australia și Noua Zeelandă, care va avea loc în perioada 20 iulie – 20 august 2023.
A renunțat momentan la postul de învățător
Iuliana Demetrescu este învățătoare la Școala Take Ionescu din Rm. Vâlcea, dar a înghețat postul, pentru a se dedica în totalitate arbitrajului. ”Înainte mergeam la școală, făceam antrenamente, tot ce ținea de un învățător. Acum mă dedic total arbitrajului, fac antrenamente, particip la ședințe. Mă simt mult mai bine, în sensul că fac ceea ce-mi place. Făceam și înainte ceea ce-mi plăcea, doar că era foarte greu să fac două lucruri în același timp. A trebuit să aleg partea arbitrajului, să profit acum cât pot de acest moment. O să am timp să mă duc la școală, să fiu profesor și să fac și cealaltă parte care-mi place foarte mult” a spus arbitra vâlceană pentru siteul FRF.