Brigadă de arbitri de Liga 2 la derbyul județean, SCM-Sparta – La centru va fi Mihai Moțan

Cum era de așteptat, pentru derbyul Ligii a 4-a, SCM – Sparta, conducerea AJF Vâlcea a delegat o brigadă de eșalon secund, din afara județului.

Derbyul care poate decide soarta titlului județean, SCM Rm. Vâlcea – Sparta Rm. Vâlcea se dispută sâmbătă, 20 mai, de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal din Zăvoi.

La centru a fost delegat Mihai Moțan (32 de ani), din Târgoviște, un arbitru de Liga 2. Moțan a fost delegat de șapte ori la centru în acest sezon la meciuri de Liga 2. După ce a urmat programul de tinere talente, centralul a promovat la Liga 3 în 2017, iar din 2021 este la Liga 2.

La cele două tușe vor fi sâmbătă doi arbitri argeșeni, Gheorghiță Bălan (Pitești) și Mihai Marian Ionescu (Bradu), care sunt, la rândul lor, tușieri de Liga 2. Bălan are 7 jocuri de Liga 2 la linie în acest sezon, iar colegul său, Ionescu are 9 delegări la eșalonul secund. Toți cei trei arbitri de sâmbătă, din Zăvoi, au în acest sezon multe jocuri și la Liga 3.

Observator de arbitri va fi șeful AJF Vâlcea, Adrian Comănescu, membru în Comisia Centrală de Arbitri.

Lovitura de începere a partidei SCM Rm. Vâlcea – Sparta va fi dată simbolic de fostul jucător și antrenor al Chimiei, Lucian Catargiu, maestru al sportului.

După 26 de etape disputate la Liga 4, Sparta este lider, cu 74 de puncte, urmată de SCM, cu 72 de puncte. Câștigătoarea titlului județean din Vâlcea va disputa un baraj de promovare în Liga 3 cu Rapid Buzescu, lider detașat în Liga 4 Teleorman. Meciurile se vor disputa în sistem eliminatoriu, în data de 17 iunie 2023, ora 18:00, turul la Teleorman, respectiv 24 iunie 2023, ora 17:30, returul la Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *