Haos fiscal și politic în România: politicienii în vârtejul promisiunilor, taxelor și nepăsării

Un aparat de stat gigantic și parazitar, birocrație opacă și complicată, evenimente tragice care se întâmplă în lanț, legi ambigue și susceptibile de interpretare, comerț ilegal de droguri și țigări, plus poziții bine plătite acordate pe bază de favoritism. Din păcate, nu există nicio soluție la orizont. Autostrăzile există doar pe hârtie, deficitul bugetar crește necontenit, impozitele sunt în creștere continuă, împrumuturile par să nu se mai oprească, iar cheltuielile imense rămân învăluite în mister în vremuri de criză.

Toate acestea reprezintă consecințele exploatării cetățenilor în numele profitului.

Cu toții ne așteptăm ca în pachetul fiscal pe care guvernanții ni-l pregătesc, taxele impuse companiilor și băncilor să fie transferate către consumatori. Însă, culmea, inclusiv guvernanții bagă mâna în foc că asta nu se va întâmpla.

Economiștii spun că trebuie menționat faptul că nu există nicio certitudine că odată cu adoptarea acestui pachet de măsuri pe care ni-l pregătesc guvernanții, România va primi cei 75 de miliarde de euro de la Comisia Europeană. Și asta pentru că lista restanțelor de la Comisia Europeană pentru România este foarte lungă.

Și nu doar că nu reușim să ne încadrăm în ținta de deficit bugetar, ci depășim cu mult procentul impus din PIB, o cifră îngrijorătoare nu doar pentru Comisia Europeană, ci și pentru noi, cetățenii de rând.

Situația este gravă,  guvernanții spun că suntem pe marginea prăpastiei, dar această situație a fost lăsată în paragină de acești domni care ne conduc din nepăsare.

Un lucru este cert: tot pachetul fiscal pe care guvernanții ni-l pregătesc va fi pus în practică; taxele vor crește și, conform economiștilor, în realitate, nu va ajunge să rezolve problema bugetară. Marele plan de austeritate, care se bazează pe creșterea taxelor, va aduce mai puțini bani la buget.

PSD pare că a băut apă după președintele Klaus Johannis,  spun economiștii, și asta fiindcă un astfel de pachet, care schimbă fiscalitatea din România, ar trebui să fie pus în dezbatere publică și comentat la „dungă”. Însă, după luni de zile, domnii aceștia în continuare duc mediul de afaceri în pragul atacului de cord, cetățenii nu mai înțeleg nimic, s-a creat imprevizibilitate, instabilitate, ceea ce este moartea pentru orice economie.

Partidul care va plăti cel mai scump pentru aceste decizii nu va fi PSD, care a adoptat măsuri mai moderate pentru propriii săi alegători. În schimb, electoratul liberal resimte impactul negativ al tuturor măsurilor luate de Guvern, măsuri pe care PNL le susține fără rezerve. Liberalii ar putea spune ‘Adio, dar rămân cu tine’ PSD, însă se abțin din interese.

Dacă liberalilor nu le-ar conveni creșterea taxelor și impozitelor, ar putea susține o moțiune de cenzură. Dar, nu pot să jongleze simultan între „sufletul în Rai” și „slănina unsă”, adică să-și păstreze electoratul și să fie la guvernare. Iar PNL nu dispune de niciun lider dispus să se despartă de PSD, deoarece asta ar însemna să iasă de la guvernare. Însă, ar putea să renunțe în primul rând la proiectul lui Klaus Johannis, el fiind cel care i-a adus în această situație. Alternativa la proiectul lui Klaus Iohannis este să se întoarcă cu fața spre electoratul liberal, cât mai este posibil.

Unii înțeleg lucrul acesta, dar din lașitate sau comoditate preferă să își găsească soluții individuale în PSD.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *