CS Vâlcea câștigă la Focșani și egalează situația la general, 2-2. Sâmbătă e meciul sezonului pentru ”lupi”
CS Vâlcea 1924 a câștigat miercuri în deplasare cu CSM Focșani, scor 68-59 și a egalat la general disputa din play-out-ul Ligii Naționale de baschet masculin, scor 2-2.
Condusă cu 1-2 la general, echipa lui Hristu Șapera a jucat miercuri, la Focșani, cu sabia lui Damocles deasupra capului, pentru că un eșec îi aducea retrogradarea.
”Lupii” s-au motivat însă excelent, în cel mai important meci al sezonului. Primele două sferturi au fost echilibrate, vâlcenii au condus cu 16-14 după 10 minute, iar Focșaniul avea 31-29 la pauza mare.
Într-un meci în care miza și-a pus amprenta, cu puncte puține, CS Vâlcea a făcut diferența în sfertul al treilea, pe care și l-a adjudecat cu 23-16. În ultimul sfert, echipa vâlceană și-a apărat excelent avantajul de pe tabelă și nu a permis Focșaniului să revină în meci. Astfel, CS Vâlcea s-a impus cu 68-59 și a egalat situația la general, 2-2.
Duelul decisiv pentru menținerea în Liga Națională, CS Vâlcea – CSM Focșani se va disputa sâmbătă, în Sala Traian, de la ora 19.00.
CS Vâlcea: Branch 21, Williams 19, Vîrnă 7, Olisemeka 6, Paunovic 5, Ciucă 5, Rotaru 3, Sharkey 2, Șolopa, Bezbradica.