USR Vâlcea, o organizație politică previzibilă fără lideri și fără verticalitate | Gheorghiu face rocada ca să scape de trecut

USR Vâlcea a anunțat candidații pentru primăria Râmnicu Vâlcea

Săptămâna trecută USR Vâlcea a anunțat candidații oficiali pentru primăria orașului Râmnicu Vâlcea și pentru Consiliul Județean Vâlcea.

Contraintuitiv, Andrei Gheorghiu (actualul viceprimar din Râmnicu Vâlcea și fost candidat pentru primăria Râmnicului) candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea.

Deputatul USR, Lazăr Ion Marian, candidează pentru funcția de primar al reședinței de județ.

Deciziile USR Vâlcea sunt ușor de citit și îngrijorătoare

Dacă privim în trecut și observăm parcursul carierei lui Andrei Gheorghiu, este evidentă alegerea sa de a candida în iunie pentru funcția de președinte CJ și nu pentru funcția de primar.

Acesta a ales acest drum deja în 2020 și pe parcursul mandatului și-a trădat propriile cuvinte, realizând o alianță cu Mircia Gutău. Între timp, adică în ultimele luni, s-a redresat, dar ceilalți doi membri USR au rămas de partea baricadei lui Mircia Gutău.

Având în vedere că Gheorghiu s-a aliat cu Gutău, împotriva căruia și-a construit practic voturile în 2020, de aici și nemulțumirea votanților USR din Râmnicu Vâlcea. Și-au pierdut încrederea în acesta, iar asta pe bună dreptate.

Astfel a realizat o rocadă și s-a îndreptat către Consiliul Județean, unde probabil nu va atrage atât de mult atenția negativă de pe parcursul mandatului său de viceprimar.

La cum merg lucrurile pentru partid, această decizie demonstrează că la Vâlcea ideologia partidului nu se aplică.

La București și în restul țării, USR are o campanie bine stabilizată împotriva comasării alegerilor, implicit a alianței PSD-PNL. Cu toate acestea, la firul ierbii sunt exemple care demonstrează lipsa de verticalitate cu care s-ar mândri partidul.

Viceprimarul Andrei Gheorghiu și deputatul Lazăr Ion Marian la conferința de presă care a anunțat candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie 2024.

Ce asigurare au votanții vâlceni USR că liderii politici nu-și vor trăda din nou cuvântul?

Candidatul USR pentru primăria orașului este deputatul vâlcean Lazăr Ion Marian. Față de Gheorghiu, acesta nu are o imagine la fel de pătată în alianța nedeclarată USR-Gutău, dar putem presupune că nu se dezice, fiind un complice politic.

Așadar, dacă Lazăr Ion Marian va ajunge primar în Râmnicu Vâlcea, de unde știm că nu va imita comportamentul lui Gheorghiu?

Am discutat cu domnul deputat despre subiect, iar acesta ne-a transmis că mizează doar pe funcția de primar și nu face parte din listele de consilieri locali. Așadar, ar fi totul sau nimic pentru dânsul la municipiu.

Din ce ne-a mai declarat domnul Lazăr, acesta a spus că abordează diferit metodele politice și administrative față de Andrei Gheorghiu:

Fără să discut sau să văd un efect, sau să depun numai proiecte de legi ca să dau bine politic nu funcționează, cred că asta ar fi diferența între mine și domnul Gheorghiu. Bine, domnul Gheorghiu a fost și limitat doarece făcea parte din opoziție. (…)

(…) Eu nu am ce căuta de partea cealaltă a baricadei. De exemplu, eu dacă ajung primar, în 99% din cazuri eu nu voi avea majoritate în Consiliul Local. E clar pentru că majoritatea în Consiliu se va forma între PNL și PSD, cu toate că ei se ceartă de fațadă la Râmnicu Vâlcea. Trebuie să luăm în calcul că și partidul AUR va avea câțiva consilieri și o să fie și Alianța Dreapta Unită. – ne-a declarat deputatul Lazăr Ion Marian.

Pe lângă aceste lucruri, deputat USR își propune un mandat de primar în care deciziile aparțin și cetățenilor:

Ca idee principală pentru programul de guvernare locală este prin referendum, adică tot timpul să fiu în contact cu cetățenii. Următoarele idei sunt pe zona economică, unde să aducem cât mai multe investiții. – a mai adăugat deputatul.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *