Coincidență electorală | Costoiu face o deplasare la fel ca cea din Vâlcea în orașul Zimnicea, Teleorman, cu un primar PSD

Universitatea Politehnică, folosită ca promisiune electorală

În luna martie a acestui an, administrația orașului Râmnicu Vâlcea a aunțat că a bătut palma cu rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, pentru o deschide o filială în Râmnicu Vâlcea.

Desigur, având în vedere că Mihnea Costoiu și Mircia Gutău sunt „camarazi” de dosare penale, părea că rectorul universității a venit să-i dea o mână de ajutor electorală.

Nu este pentru prima oară când primarul promite un proiect în campania electorală și nu-l duce la finalizare.

Reamintim că rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, a fost ales pentru un nou mandat, al patrulea de rector, deși fusese condamnat la pușcărie în prima instanță. Are salariu de 9000 de euro pe lună.

rectorul Universității Politehnica
Mircia Gutău și Mihnea Costoiu.

Același circ electoral la un alt primar cu problemele legale – Zimnicea, Teleorman

O publicație locală din județul Teleorman a anunțat că Liceul vechi din Zimnicea ar putea deveni campus al Universității Politehnica. În acest sens, edilul de la Zimnicea a primit, luni, vizita unei delegații a Universității Politehnica București, în frunte cu rectorul prof. Mihnea Cosmin Costoiu.

Scopul vizitei fiind posibilitatea transformării liceului în campus zonal al Universității Politehnica București.

Petre Pârvu (PSD) este primarul din orașul Zimnicea, Teleorman.

Delegația a fost foarte interesată și de poziția orașului nostru ca port la Dunăre, cu această ocazie fiind vizitată zona portuară și cea aflată în apropiere. Statutul de port la Dunăre ar putea oferi șanse sporite orașului Zimnicea în alegerea pe care reprezentanții Universității Politehnica București o vor lua în privința amplasării unui campus în orașul nostru. – a transmis Primăria Zimnicea.

Se întâmpla ca ambele vizite ale lui Mihnea Costoiu să se întâmple înainte de alegerile locale, la primari care candidează din partea PSD. O fi coincidență?

Rectorul Mihnea Costoiu și primarul din Zimnicea, Petre Pârvu.

Primarul Petre Pârvu, un politician asemănător cu Mircia Gutău

În 2017, hotnews.ro scria că Agentia Nationala de Integritate (ANI) îl acuza pe Petre Pârvu, primarul orașului Zimnicea din Teleorman că ar fi în conflict de interese administrativ, potrivit unui comunicat al instituției. El a fost acuzat că ar fi semnat ca primar mai multe contracte cu firma Tel Drum SA, cu care avea contracte și în privat.

Astfel, ANI arată că Petre Pârvu a semnat mai multe contracte de furnizare, de prestări servicii și de lucrări, precum și facturile aferente contractelor încheiate între Primăria orașului Zimnicea și S.C. Tel Drum S.A. Alexandria, firma cu care a avut incheiat un contract de închiriere și un contract de comodat pentru un imobil aflat în proprietatea sa.

Tel Drum sună cunoscut deoarece este o firmă de construcții celebră pentru legăturile cu Liviu Dragne, care a fost condamnat la pușcărie. Firma Tel Drum a aparținut până în 2002 Consiliului Județean Teleorman.

În 2002, cand Liviu Dragnea era președintele CJ Teleorman, Tel Drum a fost privatizată. Unicul acționar al firmei a devenit Marian Fiscuci, un prieten apropiat al lui Dragnea. Ulterior, firma i-a mai avut printre actțonari pe doi foști colegi de facultate de-ai lui Dragnea, Liviu Lucian Dobrescu si Mugurel Sorin Gheorghias.

Marian Vanghelie a lansat în spațiul public acuzații privind presupusul control total exercitat de Dragnea asupra firmei, dar liderul PSD a negat mereu aceste acuzații.

Sfântul primar din Zimnicea, pictat pe un perete de biserică alături de Sfânta Parascheva

Petre Pârvu (PSD), primar al oraşului Zimnicea, a fost în 2013 în centrul unui scandal, pentru că fusese pictat pe peretele unei biserici. Pârvu promitea că va remedia eroarea, dar între timp pictura a fost încheiată, iar imaginea primarului a rămas la loc de cinste.

Numele bisericii „Sfântul Filip“ din Zimnicea, încă neterminată, a fost implicat anul trecut într-un adevărat scandal, după ce presa a arătat o pictură începută pe unul dintre pereţii lăcaşului de cult.

Primarul din Zimnicea, Petre Pârvu, pictat pe pereții bisericii.

Pictura îl reprezenta pe primarul Petre Pârvu, alături de preotul paroh Filip Bubureanu, dar şi alături de Sfânta Parascheva. Imaginea a revoltat întreaga opinie publică, motiv pentru care Pârvu a declarat că a luat decizia să se şteargă respectivul desen, spunând chiar că nu ştia nimic despre acea iniţiativă.

În 2014, adevărul scria că lăcaşul de cult se află în construcţie de mai bine de 20 de ani. Sub mandatele actualului primar, Primăria Zimnicea „a pompat“ bani frumoşi în terminarea lucrărilor şi pentru ca zimnicenii să nu uite cine le-a terminat biserica începută de două decenii, cuiva i-a venit ideea să-l picteze pe edil la intrare, acolo unde credincioşii îşi fac cruce când trec pragul bisericii.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *