Statul român pare handicapat. Surd atunci când vine vorba să asculte și să rezolve nevoile populației, orb când ar trebui să vadă zonele unde oamenii trăiesc în continuare ca în Evul Mediu, olog  atunci când ar trebui să își miște toate mecanismele pe care le-a creat în beneficiul locuitorilor săi, din ce în ce mai puțini și mai bătrâni cu fiecare an. Alegerile locale au trecut, toată lumea a plecat în vacanță, iar problemele au rămas în continuare nerezolvate. Sănătatea și educația, probleme vitale pentru o țară care își dorește să aibă și un viitor, nu doar un trecut au fost aruncate în seama comunităților locale. Spitalele, căminele de bătrâni, funcționarea școlilor și chiar persoanele cu handicap din localități sunt   acum finanțate din bugetele locale sau județene destul de sărace și se bazează pe o vagă promisiune de decontare de la bugetul central. În cele mai multe cazuri acest lucru nu se întâmplă, iar primarii și președinții de consilii județene se trezesc în situația de a alege între a lăsa bătrânii sau copiii handicapați fără mâncare și îngrijire, sau a renunța la investiții care ar putea aduce, pe termen lung, prosperitate pentru zonele pe care le conduc. Guvernul promite de câteva luni bune o rectificare bugetară care se lasă așteptată, dar politicienii așteaptă acum cu limba scoasă voturi din localități pentru protejații fiecărui partid, ajunși parlamentari. Ce se va întâmpla? Nimic! Nu va veni nimeni să ne salveze dintr-un sistem construit prost, unde bugetarii angajați pe pile sunt tot mai mulți, iar privații care muncesc în domenii productive sunt cocoșați în continuare cu taxe din ce în ce mai mari. Atunci când firmele private se vor sătura de acest jug, tot castelul de nisip construit de politicieni se va dărâma, iar sub el vor fi îngropați toți cei care nu au învățat să muncească, ci doar să mulgă. Dar până atunci mai este. În România mai sunt încă oase de ros.