Cum își împart bogații lumii averile săracilor fără să-i întrebe

Noua politică externă a așa-zișilor noștri aliați strategici, SUA este pur și simplu un dezastru. Trump și Putin o pun de-o șuetă în urma căreia vor discuta despre împărțirea sferelor de influență economică și teritorială pentru viitor, iar pe amărâții care urmează să plătească pentru asta nu îi întreabă nimeni. Ucraina se împarte fără ca președintele sau poporul respectiv să aibă dreptul să își spună opinia, pur și simplu pentru că marile puteri aveau nevoie de un teren de joacă pe care să își consume armele vechi și să mai creeze o grămadă de datorii pentru statele asuprite, iar acest lucru nu este deloc de natură să ne liniștească. Ucraina este acum o țară sărăcită de resurse, așa cum suntem și noi. Armată nu prea mai avem, arme nici atât, specialiștii i-am dat la „export”, resursele deja sunt cumpărate de străini, așa că suntem în aceeași situație ca și vecinii noștri loviți de soartă. După cum știe toată lumea bogații nu au ajuns așa pentru că au muncit cinstit, ci în majoritatea cazurilor pentru că au asuprit unii mai slabi și mai săraci decât ei. Acest principiu se aplică și la nivel planetar. Bogații lumii se întâlnesc să stabilească pe care dintre săraci pot să îi „mulgă” fiecare, pentru a nu-l deranja pe celălalt. Politica externă a lui Trump pare să fie axată doar pe interesele sale și pe regiuni cât mai apropiate de America, astfel încât țările sărace, de la granița cu invadatorii ruși rămâne în bătaia vântului. Oficialii americani deja nu mai consideră că România ar fi măcar un partener de dialog viabil. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat recent că s-a întâlnit cu miniștrii de externe ai „tuturor țărilor-cheie și ai statelor aliate cu noi din Europa, atât în cadrul G7, G7+1 cu UE, cât și într-o întâlnire separată cu ceea ce ei numesc Quint (Franța, Germania, Italia și Regatul Unit)”. Nici o referire la România, nici măcar în trecere, iar acest lucru este unul grav pentru noi. Dincolo de eșecul răsunători al fostului președinte și al miniștrilor de externe trebuie să vedem care este nota de plată viitoare pentru aceste derapaje. Cu siguranță nu una în favoarea noastră.