Victorie mare pentru Vâlcea în Danemarca

SCM Rm. Vâlcea a învins Odense cu 26-25, în deplasare, într-un joc din cadrul etapei a 13-a în Liga Campionilor la handbal feminin. În urma acestui succes, echipa pregătită de Florentin Pera a urcat pe locul 6.

În partida tur, Odense a câștigat la Vâlcea cu 30-21. Formația daneză a profitat atunci de situația apărută în echipa lui Florentin Pera, cu primele cazuri de coronavirus.

SCM avea o singură șansă să câștige la Odense, cu apărarea. Revelația primei reprize a fost portarul Daciana Hosu, care a avut câteva intervenții excepționale. Până în minutul 20, portarul venit de la Corona Brașov a ajuns la 57%, iar Vâlcea a luat un avantaj de șase goluri, 10-4! SCM a reușit să anihileze jocul rapid al gazdelor, iar până la pauză, gazdele au mai strâns însă din diferență (10-13) și au menținut suspansul pentru partea a doua a jocului.

Repriza a doua a fost echilibrată, chiar pe muchie de cuțit după ce formația daneză a egalat la 18-18 în minutul 45. Vâlcea a avut câteva minute în care s-a clătinat, iar Odense a trecut și la conducere, 20-18. Vâlcea a avut însă puterea mentală să treacă peste acest moment delicat și a revenit la conducere în minutul 52, scor 22-21.

Finalul de joc s-a jucat cu sufletul la gură, dar Florentin Pera a avut în teren un adevărat lider în Kristina Liscevic, care a jucat cerebral, și-a pus colegele în valoare și atunci când echipa avea mai mare nevoie, a punctat decisiv. În ultimele secunde a pătruns cu mult curaj în amenințare de joc pasiv și a înscris pentru o victorie imensă. În ultimele secunde, Vâlcea a evitat să primească gol și astfel a obținut cel mai important succes din acest sezon, care o face mare favorită la locul 6 în Grupa B și implicit la calificarea în play-off.

Odense – SCM Rm. Vâlcea 25-26 (10-13)

Hojlund 6, Groot 6, Kyndboel 3, Iversen 3, De la Cour 2, Abbingh 2, Bidstrup 2, Hald 1 / Minevskaja 6, Liscevic 4, Gonzalez 4, Nikolic 3, Lopez 2, Florica 2, Aardahl 2, Elghaoui 2, Trifunovic 1

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *