Categorie: Local
Până ieri, aliați cu Mircia Gutău | Dan Barna a venit la Râmnicu Vâlcea pentru a purta discuții despre administrația locală
În weekendul 9-11 decembrie 2022, Râmnicu Vâlcea a fost gazda ultimului eveniment Liga Aleșilor Locali USR din 2022, la care au participat aleși locali ai partidului din toată țara. La
Read MorePNL Râmnicu Vâlcea finalizează anul cu o ședință a birourilor municipale
Viceprimarul Virgil Pîrvulescu a organizat ultima ședință de Biroul Politic Local pe anul acesta. Liberalii s-au distrat la sfârșitul anului, organizând și o activitate precum Secret Santa, prin care și-au
Read MoreSănătatea vâlceană, dotată cu aparatură modernă
Aparatură medicală de ultimă generație, utilizată doar în câteva clinici din Europa, este acum funcțională la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea! Spitalul Județean de Urgență Vâlcea este beneficiarul unui microscop
Read MoreRefuzul Austriei se resimte și la Vâlcea | Florian Marin laudă unitatea partidelor politice din România
Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație care cuprinde un număr de state membre ale Uniunii Europene (UE), precum și alte state non-UE. Acest spațiu a fost creat pentru
Read MoreAtleta Ștefania Uță este, oficial, membră a CS Vâlcea 1924
La doar 15 ani, tânăra sportivă a reușit să obțină 15 titluri de Campioană Națională, 3 recorduri naționale și medalia de argint la proba de 400 metri garduri la Festivalul
Read MoreCu doar 5% tendință de vot pentru USR, Andrei Gheorghiu spune că lucrurile vor sta altfel în 2024
Potrivit ultimelor sondaje pentru tendința la vot, PSD conduce lista, fiind urmat de partidul AUR. PNL și USR se află pe ultimele locuri, iar sondajul a fost realizat la comanda
Read MoreAcuzații la adresa unor consilieri liberali din partea primarului Mircia Gutău
Primarul Mircia Gutău a organizat o conferință de presă pentru a face câteva dezvăluiri cu privire la situația unor consilieri locali liberali. Acesta îi acuză pe membrii PNL Cezar Bulacu
Read MoreAjutoarele sociale au ajuns la Râmnicu Vâlcea
Începând cu data de 14 decembrie, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va desfășura prin Direcția de Asistență Socială (DAS) activitatea de distribuire a ajutoarelor POAD – produse alimentare la fostul Liceu
Read MoreVirgil PÎRVULESCU: „Scopul nostru comun este ca orașul Râmnicu Vâlcea să fie scos de sub acest sclavagism”
Am discutat cu viceprimarul liberal al orașului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu tema economisirii energiei în timpul sărbătorilor de iarnă, dar și cum se poate transforma orașul într-o localitate independentă din
Read MoreZiua Națională a României, sărbătorită la Râmnicu Vâlcea
Cu ocazia Zilei Naționale de 1 decembrie, instituțiile publice și personalitățile din partidele politice au organizat activități pentru a marca evenimentul. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului
Read More




Comentarii recente